AKH Professional Klinic

Excelenta in Servicii Medicale

Rolul Medicului de Familie

Medicul de familie a reprezentat multă vreme personalitatea dominantă în practica medicală însă în ultimele decenii în prim plan au trecut specialiştii de profil. Deşi a fost relativ marginalizată în favoarea specialităţilor, medicina de familie este readusă în actualitate de sistemele de sănătate moderne.

 

In ce constă activitatea medicului de familie?

 

Medicul de familie poate rezolva peste 80% din problemele medicale curente ale populaţiei.

 

Medicul de familie abordează integral pacientul şi problemele sale cu toate implicaţiile biologice,

psihologice, familiale şi sociale ce pot interveni în apariţia şi evoluţia bolii.

 

Medicul de familie este orientat spre pacient, spre fiinţa umană în toată integritatea ei. Este medicul care îl cunoaşte cel mai bine pe pacient fiind alături de acesta de la naştere şi până la sfârşitul vieţii.

 

Medicul de familie acordă o importanţă deosebită familiei pacientului deoarece condiţiile familiale pot influenţa apariţia şi evoluţia bolilor.

 

Medicul de familie reprezintă interfaţa dintre pacient şi celelalte servicii medicale fiind cel care îndrumă pacientul spre specialistul de profil în funcţie de nevoile concrete ale bolnavului.

 

Medicul de familie trebuie să asigure accesibilitatea continuă şi nelimitată a pacienţilor la asistenţa medicală indiferent de vârstă, sex, religie sau altă particularitate individuală.

 

Deoarece familia reprezintă un subsistem al comunităţii, ce poate influenţa şi ea starea de sănătate a individului, medicul de familie trebuie să acorde o importanţă deosebită comunităţii respective.

Medicul de familie îndeplineşte şi funcţii specifice.Astfel, are rolul de a supraveghea şi promova starea de sănătate a pacienţilor săi, de supraveghere a sarcinii şi lăuziei, efectuarea de

examene de bilanţ în diverse perioade ale vieţii, consilierea pacienţilor în perioade delicate ale existenţei(pubertate, senescenţă etc).

De asemenea medicul de familie urmăreşte să prevină apariţia bolilor prin educaţia sanitară a bolnavilor, promovarea unui stil de viaţă corespunzător dar şi prin efectuarea vaccinărilor specifice împotriva unor boli.

 

Nu în ultimul rând, medicul de familie trebuie să fie consilierul, confidentul şi psihoterapeutul pacientului. In societatea de azi în care omul se simte mai ignorat,mai epuizat şi mai hărţuit ca niciodată este rolul medicului de familie să aibă grijă nu doar de corpul ci şi de sufletul bolnavului cu vorbe bune, căldură, psihoterapie. Studii clinice au dovedit că rezultatele obţinute în tratamentul cancerului au fost mai bune la bolnavii care au beneficiat de o susţinere psiho-socială.

 

Dr.Mircea Cazaceanu

Medic Specialist Medicina de Familie

AKH Medical - Clinica Muncii